iola inspectie tehnica periodica
pelicanor
firimituri
(text adaptat dupa reportaj scris pentru un proiect la agentia Mediafax)
Radio Picture
“Nu se aude bine!” zicea deunazi un client la Copy Center uitandu-se perplex la un A4 pe care i-au printat baietii o imagine.
Pare un om simplu, poate muncitor cu ziua dupa felul in care-a apucat foaia cu degetele crapate sau dupa cum repeta mustacind nebarbierit si sigur pe el, strambandu-se la foaia cu zgomot : “Nu se aude bine!”
Fântâna
Daca stai la tara si-ai chemat instalatorul, prima oara va intra-n fantana sa potriveasca firele pe-acolo.
E mult mai probabil sa ai nevoie de instalator iarna cand toate pietroaiele lucesc marsav. Si-atunci o sa fii cu inima cat un purice cand iti dai seama ca Mihai e deja in fundul putului. E iute asa grasun si greoi cum e cu bocancii lui cu talpa groasa din piele de porc cusuta cu sfoara.
Il stiu de cand eram copil, el ne-a facut prima oara baia in ‘82. Era flacau atunci, acuma e instalator la primaria din targ. Castiga 400 lei, 200 ii da pe naveta. A avut si bonuri de masa odata, pe urma s-au topit in ingineria femeilor de la contabilitate.
S-a insurat la timpul lui, au un baiat, dar s-au despartit repede. Pentru ca n-are facturier toate “comenzile” le face pe tuica, iar acasa ajungea cantand. [...]
Rujul
Locuieste oarecum izolat, sub padure.”In fund” cum zicea bunica-meu, dincolo de rapa lu’ Fusu.
Rapa aceasta e de fapt un paraias zgarcit si mocirlos crapat de o punte parelnica din lemn de fag.
Apoi urci pe-o panta namoloasa sau greoaie si uscata, plina de gunoaie. La capat e un drumeag framantat in lut si boltit de salcami ca o sala de bal. Acolo e casa parasita a lu’ Fusu si fantana napadita de buruieni.
Pentru fantana asta alerga Mihai ca un nebun in pauza mare cu inca doi…pe vremea cand era elev. Cobora pana-n fund doar el si facea jar pentru cartofi. Pauza urmatoare fugeau iar sa ia prada coapta. Odata i-a urmarit profu’ de geografie, a alergat dupa ei prin balarii. Le-a confiscat “marfa” si a dus-o in cancelarie.
Mihai povesteste calm, pe un ton constant. Isi aminteste ca le-au placut profilor “barabulele coapte”. Mai ales directoarei, doamna Negrea, care-avea avea ruj pe buze si s-a umplut de funingine de la coaja arsa.
Robotelul
Hihi…chicoteste si se uita rezervat spre maica-mea sa vada ce reactie are. A fost elevul ei, chiar pe lista celor mai obraznici, nu multi.
De Craciun are de gand sa taie porcul. Daca iese o oala din aia mare de topitura, 3 luni mananca numai de-acolo. De revelion e linistit, are acasa un vraf de integrame. Nu se uita la televizor ca “n-are timp”, dar ii place sa asculte radioul. [...]
Il mai intreb daca vreodata a cazut in fantana. Inca nu, dar a alunecat intr-un iaz iarna pe ger cumplit. L-a vazut Ileana lu’ Berbecutu si se agita ca o nebuna la telefon. A iesit singur. Inghetasera hainele pe el si se misca intepenit ca un cosmonaut. Ca un robotel, adauga chicotind.
“Radio picture” (poza de la radio) este o expresie luata de pe internet.
[...](preferata pentru acest portret de instalator, unul din cei multi si fara scoala. nu face bisnita, nu emigreaza, n-a fost invartelnic, doar banal)
Șarpele
Aducind acum fantana pe orizontala, am sa evoc o imagine auzita intr-un interviu dat de Angela Gheorghiu la emisiunea Eugeniei Voda. Cand avea 60 ani, dupa moartea violenta a fetei mai mici, tatal sopranei alege sa devina calugar la Athos. O familie c-un destin deosebit, surprinzator mi-a parut insa un amanunt: tatal a fost mecanic de locomotiva…Iarna, intr-o bezna ferecata de zapada sa spinteci noaptea cu trenul ca un sarpe metalic tarandu-se leganat, iar solzii sa fie milioanele de povesti care tot urca si coboara, asta e o metafora datatoare de o forta necontrolabila. Chiar si daca ai lua-o pe aratura.
Mi s-a intamplat sa calatoresc foarte mult de la sat catre lumea orasului. Cu valiza, cu caruciorul, cu sacul, cu carourile, cu galetusa, cu plasa, cu poseta-plic, cu sania, cu cufarul, cu lada, cu ranita, cu damingeana, cu sticla de sticla, cu polobocul…Omu’ asta spinteca noaptea cu trenul.
iola,
mai-mult-ca-artistic
inscriptie
inscriptie – L.Blaga
Drumurile, pe cari nu le umblăm,
drumurile, ce rămîn în noi,
ne duc şi ele, fără număr, undeva.
Cuvintele, pe care nu le rostim,
cuvintele, ce rămîn în noi,
descoperă şi ele, fără margini, făptura.
Luptele, ce nu le dăm,
luptele, ce rămîn în noi
ne lărgesc şi ele în taină patria.
Sămînţa, pe care n-o dăruim,
sămînţa, ce rămîne în noi,
multiplică şi ea fără capăt viaţa.
Moartea de care nu murim,
moartea ce rămîne în noi,
ne adînceşte şi ea tăcerea.
Şi pretutindeni prin toate
îşi pune temei poezia.










